Actul 3

Fiţa în drum spre casă se gândea la întâlnirea cu cei doi prieteni din copilărie: "se întâmplă de multe ori să tac şi asta pentru că îmi e teamă că dacă aş vorbi, aş răni. Îmi sunt atât de dragi aceşti oameni, doar că viaţa lor nu este atât de tumultoasă ca a mea, sau poate nu ştiu eu detalii legate de tot ceea ce li se întâmplă. Numai când realizez cum 6 luni pe an am un program atât de încărcat. Dansez de la 23:00 până la 06:00 în fiecare zi, fără să am macar 24 de ore pauză. Şi pentru ce? Pentru bani. Uneori simt că am făcut alegerea cea mai proastă din viaţa-mi, dar dacă am intrat în horă o duc până la capăt. Îmi e ruşine că fac ceea ce fac: una din cele mai vechi meserii din lume: îmi vând trupul. Mda... Mai trag cât mai pot, pentru că îmi sunt creierii încinşi la maxim. Nu mă mai pot bucura de prezenţa nici unui bărbat în juru-mi. Am ajuns să nu mai cred în iubire. Nimic nu e gratis în lumea asta, iar ceea ce pare gratis, de fapt e foarte scump. Trebuie să trag tare până când costurile (timp, sănătate) nu depăşesc beneficiile."
Aceste gânduri îi treceau Fiţei prin minte. S-a oprit pe o bancă într-un parc să admire copacii. Privea la jocul frunzelor ce se legănau în bătaia vântului. Lângă ea se aşeză un bătrân. Linişte.
Bătrânul sparge tăcerea: - Domniţă, ai un foc?
 - Nu mai fumez de 10 ani.
 - Felicitări că ai reuşit! Eu nu mă pot lăsa. De tânăr mi-am zis că mă las de mâine, şi acum zic la fel că de mâine nu mai fumez.
 - Eu am zis într-o zi: "acum nu mai fumez!" - şi de atunci nu am mai fumat. Am tăiat brusc dorinţa de a fuma. Mi-a fost greu. Visam noaptea numai ţigări. Am fost nervoasă o vreme, dar am eliminat pofta de tutun prin a face cât mai multă mişcare.
- Ce mişcare să mai fac eu, domniţă? Îmi târăi oasele zi de zi şi moartea nu mă ia. Dar cred că eu-s vinovat că ea mă caută pe acasă şi eu umblu pe străzi.
- Sunteţi simpatic!
 - Simpatic doar, că tinereţea mi s-a dus şi cu trecerea anilor mi s-au îngreunat umerii, şi de aici mi se trage şi cocoaşa. Când eram eu tânăr ca dumneata mergeam pe munţi, stăteam la focuri de tabară cu domniţe frumoase şi râdeam mult. Veselie mare în timpul tinereţii. Acum am devenit un moş ramolit şi înălbit de vreme. Dacă aş mai fi o dată tânăr aş pleca peste tot în lumea asta largă. Dar vezi pe vremea mea se ieşea greu din ţară sau chiar deloc. Acum să fii trăit eu şi să am vârsta dumnitale. Vise doar acum, taică! Ia zii, domniţă, ce e în sufletul tău? Te văd căzută rău în borcanul cu melancolie.
- Nu e nimic în sufletul meu. Parcă m-am golit de tot şi de toate.
 - Asta-i bine. Înseamnă că te poţi umple cu alte lucruri noi.
 - Am impresia că le-am cam trăit pe toate. Matale, spui că eşti bătrân, eu ma simt mai bătrână ca dumneata.
- Chiar să fii trăit tu de toate? Ia zii ultima dată când ai iubit cum fu'?

 - Nici nu ştiu dacă am iubit vreodată. Cred că doar am avut impresia că am nutrit sentimente de iubire pentru unul sau altul. Mai degrabă am depins emoţional. Cum să iubesc pe cineva când eu nu m-am iubit pe mine niciodată?
 - Dar iubirea se învaţă, draga mea. Sunt sigur că ai avut ceva modele pe acasă de iubire sau prin jurul tău. Şi probabil că ai crezut că aşa se iubeşte. Sunt convins că părinţii tăi sunt despărţiţi. Aşa e?
 - Da. S-au despărţit când aveam eu 13 ani. Mama a găsit pe cineva, tata pe altcineva şi s-au separat. Eu cu sora mea am fost crescute de bunica. Acum îmi dau seama că cel mai mult l-am iubit pe bunicul. A murit prea devreme. Bunica şi bunicul au fost împreună 40 de ani. După ce a murit bunelul la 1 an s-a stins şi buna.
 - Dumnezeu să-i odihnească în pace! Şi vrei şi tu o iubire cum au avut bunicii tăi?
 - Nu am cum să am parte de aşa ceva într-o astfel de lume în care căsătoria a devenit o afacere sau o loterie. Iar sufletul mi l-am închis de prea multă vreme.
 - Crezi în miracole?
 - Nu.
- Păi de aia nici nu ţi se întâmplă! Doreşte-ţi imposibilul şi va deveni posibil!
Fiţa nu mai putea zice nimic. Bătrânul a pus-o pe gânduri. Cerul începuse să se acopere de nori şi picături mari au început să cadă.
- Ploaia curăţă minţiile oamenilor. Îţi doresc un duş răcoritor de primăvară!
- Mulţumesc! Sănătate, domnule!
Fiţa a rămas în continuare pe bancă lănsând şiroaie de apă să se prelingă pe trupu-i. Din ochie ei curgeau alte şiroaie ce-i curăţau sufletul.
Bătrânul dispărea încet cu paşi mărunţi şi siguri.
Fiţa se porni şi ea spre casă lăsând în urmă trecutul şi banca goală.

Amintiri încă vii