Actul VII

Milo e prins de gânduri în faţa pânzei goale pe care trebuie până vineri să îi dea imaginea pe care clientul o doreşte.
"Nu ştiu ce va fi cu viaţa mea... iubesc şi nu ştiu dacă iubesc pe cine trebuie, dar cine spune cum e să fie iubirea perfectă... sunt un artist anonim, dar care se descurcă cât de căt şi sper a lăsa în urma mea ceva unic şi valoros. Caut încă muza care să mă inspire şi poate şi ea mă caută pe mine. Uneori oamenii sunt precum niste mineri care săpă în sufletul propriu şi în ale altora pentru a găsi câteva clipe de fericire intense.

Actul 6

Fiţa, după ce a dat câteva telefoane şi s-a întâlnit cu un proprietar a unei case, a simţit să scrie ceva pentru sufletul ei.

„Simt de câteva zile o tristeţe profundă în mine. Pe de o parte mă bucur atât de mult de viaţă, dar pe de altă parte simt că locul meu nu mai este în această lume. Înainte de a muri amicul meu Geani tocmai ce-i văzusem motorul lângă mănăstire, am simţit atunci să-i vorbesc, dar eram grăbită să merg în altă parte. La o săptămână am aflat ca a murit strivit de o maşină când repara la ea. Am plâns mult, dar ştiu că acolo unde s-a dus e bine şi în nebunia mea ştiu că o să ajung şi eu în curând în lumea de dincolo de viaţa asta. Mai am câteva lucruri de făcut pe aici, dar ciudat simt că mă voi duce şi asta pentru că acum iubesc cel mai mult viaţa. Când ai ceva de preţ pierzi când te aştepţi mai puţin, dar eu simt undeva în mine că voi renaşte în altă parte. Primesc în fiecare zi semne pe care numai eu le recunosc. Dacă în viaţa asta nu am atins o stea sunt sigură că voi rămâne o stea pe cer pentru cei care pe pământ mă iubesc.”

Actul 5

Fiţa a reuşit să se aranjeze într-un timp relativ scurt. De obicei femeiile uită că frumuseţea nu constă în machiaj excesiv, ci naturaleţea este apreciată. Dar sunt femei şi femei...  Pilion deja îi aştepta în barul din colţul străzii. Localul nu era foarte plin, perfect pentru ca cei trei prieteni să vorbească liniştiţi.
Milo încă se gândea la doctoriţă, nu şi-o putea scoate din minte.
- Ce bem, domnilor?
- Aş bea o bere neagră. Am băut deja una blondă până să veniţi voi.
- Eu beau o vodkă.
- Atunci eu beau un campari cu suc de portocale ca o piţi ce sunt.
- Ce s-a întâmplat de vreţi să vorbim?
- Fiţa are o veste bună.
- Da? Şi eu am o veste... nu ştiu dacă e atât de bună.
Pilion avea lacrimi în ochi şi ţigara îi tremura între degete. Era schimbat total şi se citea pe chipul său tristeţea. Fiţa îl îmbrăţişează dându-şi seama că era vorba de ceva grav ce i se îmtâmpla.
- Fraţilor, Maria m-a anunţat că vrea să divorţăm.
Tăcerea s-a lăsat la masa celor trei prieteni. Nici unul nu ştia ce să mai spună. Au rămas fără cuvinte o bună perioadă de timp, fiecare aveau un dialog interior cu ei înşişi.
Fiţa se gândea la momentul în care şi ea a divorţat... Nu o mai surprind multe lucruri, dar îl înţelegea pe Pilion. Când te desparţi de cineva este greu să te obişnuieşti cu gândul că acea persoană va ieşi total din viaţa ta. Când ei fostul soţ i-a dat motivele pe tavă pentru divorţ a fost devastată pentru mult timp. Acum privindu-l pe Pilion parcă se vedea pe ea în garajul casei cum citea mesajul trimis pe messenger de soţul ei unei alte tipe... Un mesaj ce l-a primit ea, dar nu îi era ei adresat. În clipele alea a fost şocată. Ar fi băgat mâna în foc că el nu i-ar face asta vreodată, mai ales că relaţia lor era perfectă din multe puncte de vedere. Erau cuplu cel mai invidiat. Fuseseră ani de zile prieteni şi nunta le-a fost de vis, o nuntă fără dar, ceea ce era neîntâlnit în vremurile alea când oamenii făceau nuntă pentru a câştiga bani, au construit o casă singuri, atât el cât şi ea au bătut atâtea cuie în pereţii casei de nu le mai ştiau numărul, au călătorit prin toată lumea aproape şi erau apreciaţi... Dar degeaba... El era cu o ea de care Fiţa nu a ştiut 3 ani...  Pentru ea a fost primul bărbat din viaţa ei şi şi-a dorit din tot sufletul să-i fie soţ şi să clădească împreună cu el un cămin solid. Dar el iubea pe altcineva deja şi ea a aflat poate prea târziu sau poate prea devreme. Cu o zi înainte de a merge la judecătorie pentru desfacerea căsătoriei el i-a spus că se simte uşurat şi că a iubit-o doar ca pe o soră. Fiţei încă îi răsună în cap cuvintele lui, dar nu mai era nimic de făcut atunci, ci divorţul a fost singurul colac de salvare din strâmsoarea ce o simţea el în căsnicie şi pentru ea eliberarea din minciună.
Afară începuse deja să plouă. Fulgerele şi tunetele pe cer parcă coincideau cu focul de artificii din sufletele celor de la masă.
Milo se uita la cei doi prieteni şi se gândea că e mai bine că el nu s-a căsătorit până acum şi că nici nu are de gând să o facă vreodată.
- Şi de ce vrea să divorţeze?
- Vrea să facă un copil cu altul. Mi-a zis tot ce nu-i mai convine la mine.
- Şi ce nu-i mai place la tine?
- Multe... prea multe....
- Pilion, dă-o încolo! Mai sunt femei pe pământul ăsta. Acum poate că pare că îţi face cel mai mare rău, dar doar îţi oferă posibilitatea să o întâlneşti pe aceea care să te merite.
- Ce mă fac eu fără copii? Prevedeam că ea nu va mai fi mult timp lângă mine, dar tot m-a surprins când mi-a zis că vrea să o terminăm. Am iubit-o pe femeia asta. Am crezut în noi. Am muncit ca un bou să aibă tot ce vor pe masă şi în casă, dar ea vrea unul cu funcţie şi vrea să-i facă ăluia şi un copil. Nu are deja copii?
- Pilion, înţeleg prin ce treci. Nu o să-ţi fie uşor, dar vei trece tu şi peste asta. Am încredere în tine!
- Draga mea, îmi vine să îmi iau câmpii... Am fost un dobitoc ce i-a oferit prea multă libertate crezând că astfel va realiza că iubirea ce i-o purtam era necondiţionată. Dar unde e moralitatea ei?
- Mai luăm un rând?
Milo era deja frustrat că nu ştia cum să-l scoată pe Pilion din starea în care era.
- Pilion, o să vezi că Dumnezeu are grijă de tine. Eu îi mulţumesc fostului că s-a dus cu alta. Altfel nu mai trăiam eu atâtea...  Când oamenii nepotriviţi ies din viaţa ta, atunci încep să apară lucrurile cu adevărat bune. Ştii noi te-am chemat să-ţi spun ceva important. Mă las de meserie!
- Hei na! Şi din ce trăieşti?
- Am bani puşi la ciorap. Îmi deschid o şcoală de dans. Mă înscriu la o şcoală şi îmi iau diplomă de instrucutor. Doar ştii că în România se pune preţ pe hârtii. Vrei să ne asociem?
- Ar fi o idee bună. Tocmai ce am aflat că patronul e cercetat de DNA pentru fraudă şi îl paşte mititica. Deci nu exclus să rămân fără job. Mă bag.
- Şi eu cu ce vă ajut? De artişti nu aveţi nevoie?
- O, cum nu? Milo tu ne pictezi pereţii sălii de curs şi te ocupi de muzică.
Au început toţi să râdă.
- Uitându-mă la voi, divorţaţilor, realizez că principalul motiv al  divorţului este căsătoria, deci eu nu vreau să mă însor vreodată!

Pilion le spune prietenilor că nu mai poate să rămână şi că are nevoie de timp cu el. În drumul spre casă lui Pilion îi treceau tot felul de gânduri prin cap. "M-a lăsat tocmai acum când credeam că totul e perfect. Eu-s vinovat. Trebuia să-i arăt cât de mult o iubesc. Acum e prea târziu. Ea e cu un altul, iar eu am rămas doar tatăl copiilor ei. Mă simt ca naiba. Ce am să fac de acum încolo? Să o iau de la capăt cu altcineva îmi este extrem de greu. Nu mă mai simt în stare să iubesc pe altcineva. Cât de adevărat este că actele nu ţin persoanele împreună. Îl invidiez pe Milo. Măcar el este liber de orice obligaţie. Am doi copii şi o viitoare fostă nevastă. Îmi vine să plec undeva departe şi să nu mai ştiu nimic. Dar nu-i corect faţă de copii. Ei nu-s vinovaţi că eu cu Maria nu ne mai înţelegem. Sigur ei o să sufere cel mai mult în toată povestea asta cu sfârşit trist. Ce tâmpenie! Trebuia ca de la bun început cum am simţit-o că nu mai e a mea să o las să fie a cui voia ea. Dar ca un dobitoc am ţinut musai să-mi fie aproape. Nimeni nu aparţine nimănui. Adevărul este că cea mai parte a timpului ne-o petrecem cu noi înşine. Chiar nu ştiu ce voi face. Este un alt moment al vieţii mele în care voi lăsa lucrurile să-şi urmeze cursul şi voi acţiona în funcţie de ceea ce se întâmplă." Telefonul sună. Era Milo.

- Vreau să ne vedem, Pilion!

- Sunt aproape de casă. Vii la mine? Sunt singur. Copiii sunt la mama, iar Maria mi-a zis că şi-a găsit deja un apartament cu chirie.

- Ne vedem la tine.

Ajuns acasă Pilion nu îşi găsea locul. Singur într-o casă plină de amintiri. Milo deja suna la uşă.

- Salut! Cum eşti?

- Singur şi trist.

- Am luat căteva cutii de bere. Nu eşti singur. Acum eşti cu mine. O scoatem la capăt, frăţioare!

- Aşa crezi? Mă simt ca naiba.

- E normal să te simţi aşa.

- Mă crezi că nu am chef de vorbă?

- Atunci tăcem.

- Ia zii, tu cum mai eşti cu doctoriţa ta?

- O iubesc, dar cred că o las să-şi trăiască viaţa fără mine. Îmi e clar că nu sunt genul de bărbat care să stea toată viaţa lângă o femeie.

- Pot să stai tu lângă ea, dar dacă ei îi vine să plece... Uite cum Maria mea a plecat şi m-a lăsat ca pe un bou în grajd.

- Hai că nu e chiar aşa. Poate îţi face cel mai mare bine acum lăsându-te. O să vezi tu că ţi se schimbă viaţa în bine.

- Milo, ce bine mi se poate întâmpla? Am un servici de cacao pe care s-ar putea să-l pierd în curând, copiii vor merge la ea, va urma partajul... Deci ceva timp va dura până mă voi linişti.

- Află că am venit cu o veste bună. Fiţa e hotărâtă să se lase de dans şi chiar vrea să te asociezi cu ea. Tu te pricepi la multe şi v-aţi ajuta unul pe altul.

- Mi-a zis ea ceva la bar, dar până deschide ea ceva mai durează. Ce fac eu între timp?

- Tocmai asta este  că ai ce face. Nebuna de Fiţa după ce ai plecat a început să dea nişte telefoane şi deja a făcut rost de o sală. De mâine vrea să se apuce de renovare, aşa că ai de lucru.

- Ea unde e acum?

- S-a dus să vadă sala şi a zis că mă sună apoi şi vine şi ea aici, ştia că eşti singur. Pilion, suntem prietenii tăi, lasă-ne să te ajutăm. Eu nu ştiu cum e cu divorţurile astea, dar îmi spui cu ce îţi pot fi de folos şi-ţi voi fi mereu alături.

- Mă faci să zâmbesc. Milo, uneori şi de cele mai multe ori problemele ni le rezolvăm singuri. Avem impresia că ceilalţi ne pot ajuta, dar efortul cel mai mare eu trebuie să-l fac să ies basma curată din toată povestea asta. O să mă asociez cu Fiţa că ştiu că e fată bună şi e bine că o să am timpul ocupat pentru a nu mă gândi prea mult la nebunii, dar trebuie singur să mă descurc cu desfacerea căsătoriei. Am copii. Iar ei mereu vor exista în viaţa mea. Ei sunt sunt viaţa mea acum!

- Pilion, înainte de a te ajuta singur poţi să te sprijini şi pe prieteni. Mereu ţi-am admirat curajul de a-ţi lua viaţa în piept, dar nu arăţi prea bine acum. Aşa că te poţi baza pe mine şi pe Fiţa.

- Vă mulţumesc! Trec eu şi peste asta. Simt că o urăsc pe Maria.

- E o etapă. Acum o urăşti, apoi ai să o uiţi. Orice iubire se înlocuieşte cu alta.

- Ce iubire? Femeile din ziua de azi vor bani. Eu nu-s ca patronul meu care dă la fufe bani să se upgradeze fizic: botox în buze, silicoane, operaţii estetice, etc. Şi toate muierile alea stau cu el doar pentru banii lui.

- Pilion, lasă-l pe patronul tău. Tu nu vei fi cu femei păpuşi, ci vei întâlni femeia care să te completeze.

- Aşa am crezut că va fi cu Maria. Când îmi aduc aminte cum era când am cunoscut-o... era simplă, era fără fiţe şi figuri. Se bucura de lucruri mărunte. Acum, parcă, e alta. Cu cine am stat eu atâţia ani? Cum să mai am eu încredere în altă femeie? Urăsc toate femeile acum. Toate sunt nişte curve!

- Pilion, o femeie ţi-a dat naştere.

- Mda... Sunt nervos acum. Recunosc că mă oftic că m-a părăsit. Nu mă aşteptam ca vreodată să plece. Te invidiez, Milo!

- Nu eşti singurul. Dar viaţa mea boemă are şi ea defectele sale. Nu voi şti niciodată cum e să mi spună de un copil: "tată"... Singurătatea îmi e uneori apăsătoare, dar fiecare cu destinul lui. Nu judeca pe nimeni, că ceea ce trăieşti numai tu poţi să trăieşti. Nu trăieşte nimeni în locul nimănui. Avem rolul nostru în univers.

- Nu sunt în stare acum să discut filosofii. Ai dreptate în mare parte, dar de ce naiba mi se întâmplă mie asta? Sunt dependent de familia mea. Nu ai cum să mă înţelegi. Nu eşti în locul meu.

- Tocmai asta spuneam şi eu mai devreme. Că fiecare le ştie pe ale lui, de aia, te rog, nu mă mai invidia.

Actul 4

Fiţa ajunsă acasă încă se tot gândeşte la trecutul ei... Un episod nu poate să şi-l îndepărteze din minte, mereu este viu.
"Cum pot să fiu atât de slabă şi să nu las trecutul acolo unde este? Îmi aduc aminte de parcă s-ar fi întâmplat azi... Ea şi el în aceeaşi încăpere, iar eu îi priveam cum fac dragoste. În mine simţeam cum se rupeau bucăţele, bucăţele în suflet. Părea că se iubesc atât de mult, dar eu ştiam că nu e aşa, ci doar simulau în faţa mea un act sexual reuşit. Nu-mi venea să cred că particip la un asemenea moment. M-am simţit murdară pentru că în clipele alea îi uram pe amândoi. Pentru ei poate era un joc, dar pentru mine era o luptă intensă între sentimente. Capul îmi vâjâia, dar tot ce simţeam mă făcea să nu mă pot mişca. Un gând tot insista să plec, dar eram înţepenită având ochii larg deschişi. Din când în când el mă privea asigurându-se într-un fel că sunt bine, dar numai bine nu îmi era. S-a lăsat tăcerea în mine şi în camera goală. Nimeni nu mai era în forţă, se epuizaseră şi ei, iar eu părea că sunt doar o statuie umană ce mai clipea din când în când. Trebuie să mă opresc, să nu mă mai gândesc la ceea ce a continuat! Îmi dau seama că am ajuns curva curvelor (cum îmi spune mama uneori) pentru că am urât atât de tare acel moment încât am vrut să fiu a tuturor, ci numai a lui să nu mai fiu. Acum el este însurat şi are şi doi copii. Oare şi nevasta lui acceptă sex în grup? Probabil că da, că doar lupul îşi schimbă blana, dar năravul ba. Dar într-o căsnicie prostituţia e legală."
Fiţa nu reuşea deloc să adoarmă, lacrimile îi invadaseră întreg chipul. La un moment dat telefonul începe să sune.
- Alo!
- Fiţa, Milo sunt.
- Da. Mă bucur că ai sunat. S-a întâmplat ceva?
- Plângi? Vreau să ne vedem.
- Da, plângeam, dar acum fac pauză. Am timp să plâng. Poţi să vii la mine.
-Ajung în 20 de minute.

Noaptea se spun cele mai mari secrete
Milo ajunge acasă la Fiţa. Picioarele îi tremurau şi inima îi bătea cu putere de îşi simţea pulsul peste tot. Uşa apartamentului se deschide şi este primit cu un zâmbet cald din partea Fiţei.
- Bună, dragul meu!
- Fiţa, am atâtea să îţi spun... Nu ştiu dacă mă vei înţelege, dar trebuie să-mi descarc sufletul.
- Te ascult. Vrei un ceai cald?
- Nu vreau nimic, decât să mă asculţi.
- Sunt aici pentru tine.
- M-am îndrăgostit de o doctoriţă.
- Sună bine.
- Aşteaptă! Doamne, nu îmi vine să cred că în sfârşit am întâlnit femeia vieţii mele! E exact aşa cum mi-am închipuit-o. Doar că, îmi este foarte frică. Pentru că tot ce pare minunat, prea formidabil la început, se duce pe apa Sâmbetei, într-un final.
- Mai bine continuă. Şi vedem despre ce e vorba.
- Fiţa, am întâlnit-o pe un forum. Nici nu ştiam cum arată; avea ea acolo o poză de profil, dar nu îmi dădeam prea bine seama. M-am îndrăgostit ca un tâmpit, din prima, doar auzind-o la telefon. Îmi plăcea şi îmi place vocea ei şi pare extrem de destupată la minte. Am vorbit o vreme la telefon şi pe internet. Ne-am văzut şi la webcam. Mi-a făcut o impresie bună şi chiar mi-am dorit să o cunosc cât mai repede. Ne-am propus ca prima oară când ne vedem, să ne sărutam. Doamne, ce moment... Eram în gara de Nord din Bucureşti şi o aşteptam. Aveam aşa emoţii, cum am şi acum când îţi povestesc. La un moment dat mi-a venit să trec pe alt peron şi să o urmăresc de la depărtare, dar am aşteptat-o fix lângă vagon. Nici nu cred că am văzut-o prea bine, dar nu am să uit niciodată acel moment când m-a luat de mâini, m-a privit şi apoi ne-am sărutat. Gândindu-mă la acel moment încă îi mai simt buzele calde şi tremuratul uşor al mâinilor ei. M-am ruşinat atunci ca un copil. A fost bine.
- Emoţionant moment, Milo. Continuă! Deja îmi place.
- Da, teribil de intens am trăit atunci. Nu aveam stare şi mă simţeam ca lovit cu uluca...
- Şi ce dacă? Cele mai frumoase trăiri le ai la începutul unei relaţii. Toţi dăm la început ceea ce e mai bun din noi.
- Da, ai dreptate, draga mea. Aşa. Şi a fost bine la prima întâlnire. Am ieşit în oras, ne-am plimbat pe străduţele mici ale Bucureştiului, am şi dansat, recunosc că vroiam sa văd cum se mişcă. A doua zi am mers la un hotel. Ne grăbeam unul şi altul să... Mă simţeam virgin. Jur! Îmi era că o să râdă în sinea ei de mine că sunt atât de stângaci. Dar cred că m-am descurcat. Şi zic asta pentru că apoi au urmat săptămâni în care ne-am tot vorbit. Ea este din Iaşi. Îmi era atât de dor de ea, încât nu am rezistat şi am ajuns şi în oraşul ei natal. Vroiam să ştiu dacă chiar o doresc. Am acceptat să fac compromisul ca ea să-mi trimită bani de drum. Eram falit pe atunci, nu că acum aş fi bogat şi celebru. Mi-a plăcut. Mă comportam ca un adolescent. Într-o zi i-am luat un bucheţel de ghiocei şi m-am dus la spital la ea. Mă crezi că nu ştiam cum să il dăruiesc? Trecuse prea mult timp de când nu am mai făcut un asemenea gest.
- Mă faci să zâmbesc cu tot sufletul. Chiar sună interesant.
- Da. Nu numai că sună interesant, dar ce e în sufletul meu... Fiţa, ştii ce înseamnă asta? Ca eu să mă mut la Iaşi.
- Şi? Te muţi. E prima dată când te muţi în alt oraş? Ai mai făcut tu de-astea.
- Am făcut, dar eu cu picturile mele şi cu muzica nu câştig cât un doctor. Aştia mai primesc şi mici cadouri, eu primesc doar pe ceea ce lucrez. Şi doar ştii că un artist în România de-abia se întreţine. Să depind de o femeie financiar şi fie pentru o perioadă nu mai vreau. Ştii cum am păţit cu Ximena şi cum m-am simţit...Să mă fac şi eu gunoier, ca Pilion?
- Milo, calmează-te! Fata asta te place?
- Mă place. Cred. Nu mai ştiu, să mor eu. Hai că încep să vorbesc ca un manelar.
- Ok, punem totul cap la cap. Da?
- Ce să mai punem? Sunt stresat. O sun acum şi îi spun că nu mai vreau nimic. Rămân singur şi îi las pe toţi să mă creadă homosexual, doar ştii că mama asta crede despre mine.
- Milo, ce te sperie cel mai tare?
- Că îi plac acum, dar mai încolo... cine ştie?  Toate au facut aşa. La început floricele pe câmpii şi apoi începeau să îmi reproşeze una, alta. Ştii că urăsc să primesc reproşuri. Sunt un dificil! Recunosc.
- Mda... Fă-o şi pe asta, dacă tu crezi că e mai bine pentru tine aşa. Dar tipa bănuieşte ceva?
- Bănuieşte, cred. Oricum crede că mai am sentimente pentru fosta.
- Şi mai ai sentimente pentru fosta ta prietenă?
- Nu ştiu ce sentimente mai am. M-a luat frica şi tremur ca un rahat. Chestiile astea emoţionale mă dau mereu peste cap. Nu mai am chef de nimic. Fumez ca un turc, mănânc ca un bou şi mă agit ca un ... într-o căldare. Hai că vorbesc şi prostii.
- Stai calm, sunt obişnuită cu oameni vulgari. Doar ştii ce job am şi eu.
- Chiar, măi Fiţa, cum dracu suporţi să te culci cu atâţia?
- Milo, şi eu mă mir câteodată, dar o iau ca pe un serviciu şi nu mai pun la suflet. Oricum, să ştii că m-am gândit bine şi cred că mă las de meseria asta. Am făcut ceva economii şi cred că mă pot descurca o vreme, poate am să-mi deschid chiar şi o afacere.
- Wow! Asta este o veste nemaipomenită! Merită să ieşim în oraş şi să bem. Şi mai vorbim şi de doctoriţa mea. Îl invităm şi pe Pilion?
- Da. Sună-l tu până mă pregătesc.

Actul 3

Fiţa în drum spre casă se gândea la întâlnirea cu cei doi prieteni din copilărie: "se întâmplă de multe ori să tac şi asta pentru că îmi e teamă că dacă aş vorbi, aş răni. Îmi sunt atât de dragi aceşti oameni, doar că viaţa lor nu este atât de tumultoasă ca a mea, sau poate nu ştiu eu detalii legate de tot ceea ce li se întâmplă. Numai când realizez cum 6 luni pe an am un program atât de încărcat. Dansez de la 23:00 până la 06:00 în fiecare zi, fără să am macar 24 de ore pauză. Şi pentru ce? Pentru bani. Uneori simt că am făcut alegerea cea mai proastă din viaţa-mi, dar dacă am intrat în horă o duc până la capăt. Îmi e ruşine că fac ceea ce fac: una din cele mai vechi meserii din lume: îmi vând trupul. Mda... Mai trag cât mai pot, pentru că îmi sunt creierii încinşi la maxim. Nu mă mai pot bucura de prezenţa nici unui bărbat în juru-mi. Am ajuns să nu mai cred în iubire. Nimic nu e gratis în lumea asta, iar ceea ce pare gratis, de fapt e foarte scump. Trebuie să trag tare până când costurile (timp, sănătate) nu depăşesc beneficiile."
Aceste gânduri îi treceau Fiţei prin minte. S-a oprit pe o bancă într-un parc să admire copacii. Privea la jocul frunzelor ce se legănau în bătaia vântului. Lângă ea se aşeză un bătrân. Linişte.
Bătrânul sparge tăcerea: - Domniţă, ai un foc?
 - Nu mai fumez de 10 ani.
 - Felicitări că ai reuşit! Eu nu mă pot lăsa. De tânăr mi-am zis că mă las de mâine, şi acum zic la fel că de mâine nu mai fumez.
 - Eu am zis într-o zi: "acum nu mai fumez!" - şi de atunci nu am mai fumat. Am tăiat brusc dorinţa de a fuma. Mi-a fost greu. Visam noaptea numai ţigări. Am fost nervoasă o vreme, dar am eliminat pofta de tutun prin a face cât mai multă mişcare.
- Ce mişcare să mai fac eu, domniţă? Îmi târăi oasele zi de zi şi moartea nu mă ia. Dar cred că eu-s vinovat că ea mă caută pe acasă şi eu umblu pe străzi.
- Sunteţi simpatic!
 - Simpatic doar, că tinereţea mi s-a dus şi cu trecerea anilor mi s-au îngreunat umerii, şi de aici mi se trage şi cocoaşa. Când eram eu tânăr ca dumneata mergeam pe munţi, stăteam la focuri de tabară cu domniţe frumoase şi râdeam mult. Veselie mare în timpul tinereţii. Acum am devenit un moş ramolit şi înălbit de vreme. Dacă aş mai fi o dată tânăr aş pleca peste tot în lumea asta largă. Dar vezi pe vremea mea se ieşea greu din ţară sau chiar deloc. Acum să fii trăit eu şi să am vârsta dumnitale. Vise doar acum, taică! Ia zii, domniţă, ce e în sufletul tău? Te văd căzută rău în borcanul cu melancolie.
- Nu e nimic în sufletul meu. Parcă m-am golit de tot şi de toate.
 - Asta-i bine. Înseamnă că te poţi umple cu alte lucruri noi.
 - Am impresia că le-am cam trăit pe toate. Matale, spui că eşti bătrân, eu ma simt mai bătrână ca dumneata.
- Chiar să fii trăit tu de toate? Ia zii ultima dată când ai iubit cum fu'?

 - Nici nu ştiu dacă am iubit vreodată. Cred că doar am avut impresia că am nutrit sentimente de iubire pentru unul sau altul. Mai degrabă am depins emoţional. Cum să iubesc pe cineva când eu nu m-am iubit pe mine niciodată?
 - Dar iubirea se învaţă, draga mea. Sunt sigur că ai avut ceva modele pe acasă de iubire sau prin jurul tău. Şi probabil că ai crezut că aşa se iubeşte. Sunt convins că părinţii tăi sunt despărţiţi. Aşa e?
 - Da. S-au despărţit când aveam eu 13 ani. Mama a găsit pe cineva, tata pe altcineva şi s-au separat. Eu cu sora mea am fost crescute de bunica. Acum îmi dau seama că cel mai mult l-am iubit pe bunicul. A murit prea devreme. Bunica şi bunicul au fost împreună 40 de ani. După ce a murit bunelul la 1 an s-a stins şi buna.
 - Dumnezeu să-i odihnească în pace! Şi vrei şi tu o iubire cum au avut bunicii tăi?
 - Nu am cum să am parte de aşa ceva într-o astfel de lume în care căsătoria a devenit o afacere sau o loterie. Iar sufletul mi l-am închis de prea multă vreme.
 - Crezi în miracole?
 - Nu.
- Păi de aia nici nu ţi se întâmplă! Doreşte-ţi imposibilul şi va deveni posibil!
Fiţa nu mai putea zice nimic. Bătrânul a pus-o pe gânduri. Cerul începuse să se acopere de nori şi picături mari au început să cadă.
- Ploaia curăţă minţiile oamenilor. Îţi doresc un duş răcoritor de primăvară!
- Mulţumesc! Sănătate, domnule!
Fiţa a rămas în continuare pe bancă lănsând şiroaie de apă să se prelingă pe trupu-i. Din ochie ei curgeau alte şiroaie ce-i curăţau sufletul.
Bătrânul dispărea încet cu paşi mărunţi şi siguri.
Fiţa se porni şi ea spre casă lăsând în urmă trecutul şi banca goală.

Amintiri încă vii

Actul 2

Milo şi Pilion se reîntâlnesc, dar de data asta apare în peisaj şi prietena lor dragă Fiţa (fiţoasa).

- Bună, băieţi! Care mai e viaţa voastră?
- Eu am rămas acelaşi om cu bune şi rele care cântă, pictează şi încearcă să trăiască din artă.
- Eu dau de zor cu mătura pe străzi. Dar tu, cum o mai duci? Am auzit că te-ai întors din Elveţia. Cum a fost?
- Cum să fie? Ca şi în Japonia, Anglia, Cehia. Am scos ceva bani din dansul la bară. Degeaba am carte, alea două facultăţi în Românica, că nu m-au ajutat să am un trai decent acasă.
- Păi... şi cum de mai rezişti la vârsta asta? Nu ai obosit?
- Am doar 35 de ani, deci cât sunt frumoasă şi deşteaptă am să profit de pe urma frustrării bărbaţilor.
- Dă-ne detalii! Cum e să fii dansatoare într-un club de noapte?
- Cum să fie? Vezi tot felul de libidinoşi ce bălesc la tine. Ei dau bani să bea o licoare impreună cu o tipă bine ca mine şi îmi iau procent la consumaţie. Doar sunt damă de companie. Ştiu eu ce vreţi să aflaţi. Dacă fac şi "prostioare" cu ei. Normal că mai fac cu unii care-mi plac şi e adevărat că aşa câştig mai bine. O data făcut un compromis, deja următorul nu mai are importanţă în această meserie. Dacă nu o fac acum, când să o mai fac? Când sunt bătrână şi zbârcită? Dar, voi cum staţi cu dragostea?
- Măi, eu tot cu nevasta-mea sunt de aproape 15 ani, doar că suntem împreună în acte, dar trăim separat.
- Cum asta?
-  Păi... a apucat-o căldurile de ceva timp şi nu se mai simte atât de frumoasă şi tot iese prin cluburi cu niste prietene de-ale ei pentru a-şi gâdila stima de sine. Cred că are pe unul acum de lucreaza prin "secrete". Vrea un om cu funcţie pe lângă ea, că na' eu-s doar un biet gunoier. Dar noroc că îi am pe ăia mici. Ei sunt bucuria vieţii mele.
- Eu tot singur sunt. Mama mă crede homosexual. Dar eu ştiu că m-am căsătorit cu arta de mic. Deci pe mine nu mă înşală nimeni, poate doar uneori mă înşel eu în privinţa mea. Am noroc că mă mai întâlnesc la cafeneaua artiştilor cu oameni ce înţeleg ce fac şi ne susţinem reciproc. Că doar, cine se aseamăna, se adună!
- Băeţi, sunteţi faini! Vă apreciez pe fiecare dintre voi. Tot cinstiţi şi săraci sunteţi, dar bogaţi sufleteşte.
- Adevărul e că am ştiut din adolescenţă că meseria de gunoier îmi aduce satisfacţii pe care o muncă la birou nu mi-ar aduce. Aşa eu cu mătura, tomberonul şi gunoiul. Umblu pe străzi şi fac curat, iar de fiecare dată când sunt supărat dau o dată cu mătura pe stradă, o dată dau cu "mătura" prin gândurile mele răsfirate. M-am obişnuit să fac faţă unei vieţi pline de anonimat. Bucuria mea e când ajung acasă la sfârşit de lună şi ofer copiilor mei ceea ce au nevoie. Pe de o parte mi-am îndeplinit, oarecum, misiunea în această viaţă: mi-am făcut o casă, am plantat un pom şi am ajutat şi la procrearea  unor copii.
- Băiat de casa cu tot cu stradă! :)
- Of, iar trebuie să plec că mă tot stresează un client că nu i-au plăcut culorile din tabloul de i l-am făcut. Vrea mult galben. Zăpăciţi mai sunt unii clienţi. Dar clientul nostru, stăpânul nostru!
- Băieţi, mă bucur că ne-am văzut. Nu au intrat zilele în sac iar eu mai rămân o lună pe acasă, deci ne mai vedem.
- Sigur. Ne vedem. Ştiu eu un loc mişto pe malul râului. Se face şi vremea frumoasă şi poate ieşim la un picnic.
- Aduc eu vinul şi muzica.
-  Iar eu vă fac un dans la o creangă serioasă de copac. :)

Când ochii privesc, mintea judecă şi inima simte

Milo este un artist desăvârşit în pictură şi muzică (canto şi pian), iar Pilion este gunoier. Cei doi se cunosc din copilărie. Reîntâlnirea lor este după 20 de ani.

- Ce mai faci, Pilion?
- Ţi-aş zice că bine, cum răspunde toată lumea, dar îţi spun că put a gunoi şi sunt plin de praful societăţii.
- M-ai pierdut. Mai exact cu ce te ocupi şi cât câştigi?
 - Sunt gunoier, frăţioare. Câştig oricum mai mult ca tine, că voi artiştii muriţi de foame cu tot talentul vostru.
- Să ştii că ai mare dreptate. Am început să vând tot mai puţine tablouri şi când o fac le dau mai pe nimic, de-abia de îmi scot materialele băgate.
 - Crezi că nu ştiu? Când dau cu mătura sunt atent la societatea asta de consum. Nu mai ştie lumea să aprecieze o pictură sau o muzică bună. Manele se aud în blană şi atârnă bannere cu reclame la mâncare peste tot. Numai un creier gol permite stomacului să fie prea plin, spunea Vasile Ghica sau Murphy, că-i tot încurc, dar la mine merge că doar sunt gunoier şi nu am multe clase, de fapt am cu o clasă mai mult decât trenul.
- Eşti deştept aşa cum te ştiu de mic!
 - Sunt şi acum cu toate ţiglele pe acoperiş, dar dacă m-ai vedea pe stradă nu ai da nici 2 bani pe mine. De fapt nu mai dă nimeni pe nimeni nimic. Fiecare e cu treaba lui. Pe bune, mă uit pe stradă şi văd atâţia morţi vii de umblă de bezmetici. Acum o zi eram prin centru într-o parcare, în faţa hotelului ăla bengos a lui Baradice (cel mai mediatizat om de afaceri actual din România), şi din greşeală mi s-a dus căruţul fix într-un Bmw, i-am terminat ăluia aripa pe stânga. Eram fleaşcă că mă omoară posesorul maşinii. Da, de unde? Vine unul cu o mână în buzunar şi cu ditamai placa în cealaltă mână, şi îmi zice: "Stai mă liniştit, că nu îţi fac nimic, că am Casco şi la banii mei te cumpăr şi pe tine şi pe tot neamul tău." Mă uitam ca prostul la prost şi i-am zâmbit în felul lui de şmecher.
 De când sunt pe stradă am întâlnit tot felul de oameni şi de situaţii. A trebuit să mă mulez pe caracterul fiecăruia, să le vorbesc aceeaşi limbă.
 - Bine că nu s-a luat de tine. Că în lumea asta nu mai ai curajul să păşeşti agale, ci mai degrabă ocoleşti la tot pasul paşii mari şi corupţi de o gândire nesănătoasă. Acum se pune preţ pe banul câştigat uşor. Pe de o parte mă bucur că pot picta şi cânta liniştit în odaia mea de la subsolul blocului în care locuiesc. Nu am o viaţă foarte prosperă, dar măcar fac ceea ce îmi place şi asta mă mulţumeşte.
 - Crezi că mie nu îmi place ceea ce fac? Îmi place maxim! Fiecare zi este inspiraţie pură pentru cartea pe care urmează să o scot pe piaţă. Vreau să îi pun titlul: "Gunoiul nu e în tomberon, ci în suflet, iar salvarea este măturarea gândurilor vicioase"
 - Interesant titlu. Scuză-mă, dar am de terminat o comandă şi va trebui să plec. Poate ne mai vedem la o bere. Ce zici să o bem pe stradă lângă tomberon? :)
 - Sigur. Ne vedem când ai timp, pe mine ştii unde mă găseşti.
 - Să ai grijă să nu ai griji!
 - Am grijă să uit de griji şi să îmi ofer în fiecare zi recunoştiinţa că exist!